Orzul verde

Remediile din orz verde, recoltat înainte de înspicare, sunt considerate cele mai simple şi eficiente revigorante ale organismului, excelente pentru combaterea asteniei de primăvară. Consumat proaspăt, sub formă de salată (tocat mărunt şi amestecat cu ulei şi zeamă de lămâie, de regulă, în combinaţie cu legume verzi), suc (se toacă, se îmbibă cu apă şi se presează la storcător, 200 ml de 2-3 ori/zi, între mesele principale) sau macerat cu miere, orzul este tonifiant asupra sistemului nervos, cardiac şi endocrin, depurativ, hipocolesterolemiant, stimulent al metabolismului şi chiar anticancerigen.Remediile din orz verde sunt indicate, cu precădere, în cazuri de astenie, anemii dar şi splenopatii, hepatite, ciroză hepatică, gastrite, ulcer gastro-duodenal, nevroze, astm bronşic, impotenţă sexuală şi cancer. Nu sunt indicate celor cu diabet zaharat.
Pentru prepararea maceratului, se toacă frunzele mărunt sau se trec prin maşina de tocat carne şi se combină într-un vas de sticlă sau ceramică: 2 părţi frunze mărunţite, 3 părţi miere de albine şi o parte vin roşu sau suc de lămâie. Se omogenizează amestecul, se toarnă într-un borcan acoperit cu capac şi se pune la macerat, într-un loc întunecos, răcoros şi uscat (frigider). Preparatul este valabil 4-6 săptămâni. Se iau câte 4-5 linguri, de 2-3 ori/zi, între mesele principale sau cu jumătate de oră înaintea acestora, timp de 1-2 luni pe trimestru.
Orzul poate fi consumat cînd ajunge la înălţimea de 20-30 de cm, înainte de înspicare. După cum spune dna Virginia Faur, doctor în fitoterapie şi fitoprotecţie alimentară, în această perioadă, orzul conţine cele mai bune resurse nutritive. Iarna, se poate semăna în lădiţe, la temperatura camerei şi, cînd ajunge la înălţimea de 30 cm, se utilizează ca remediu terapeutic. “Orzul verde este o sursă alimentară cu acţiune enzimatică puternică, în măsură să restabilească sănătatea organismelor slăbite sau bolnave şi să împiedice degradarea celulelor. Conţine de 250 de ori mai multă vitamina A decît salata, de 25 de ori mai mult potasiu decît banana, de 25 de ori mai multă biotină decît în lapte, de 11 ori mai mult calciu decît în tabletele de calciu, de 11 ori mai mult fier decît ţelina, de 10 ori mai multă vitamina B1 decît spanacul, de 7 ori mai multă vitamina C decît în portocale, iar 2 g de orz verde pudră conţin 2.000 micrograme SOD activ (superoxid dismutază) – o enzimă deosebit de importantă prin acţiunea sa antioxidantă”, spune dna Faur.
Pulberea de orz verde permite enzimelor să rămînă active. Se obţine prin uscarea şi măcinarea orzului şi se administrează cîte o linguriţă rasă, dimineaţa şi seara, cu suc de legume sau cu ceai. Nu se dizolvă în băuturi fierbinţi.

Andiva

Amaruie si suculenta, andiva (Cichorium endivia) nu este chiar pe gustul oricui. Cine i-a descoperit si inteles calitatile o iubeste insa neconditionat.
I se mai spune cicoare-de-gradina ( nu se face confuzia cu planta medicinala) si este privita de multi cu un ochi critic, fiind considerata o sofisticarie frantuzeasca, greu accesibila ca pret. Dimpotriva! Andivele nu sunt scumpe ( o caserola cu cinci astfel de legume costa maximum 9 lei) si sunt extrem de spornice. Trei bucati sunt de ajuns pentru 2-3 portii de salata, iar din frunzele si miezul celorlalte doua poti face cateva portii de andiva umpluta.
Ai grija sa alegi doar andivele foarte proaspete. Cele trecute sunt destul de lemnoase si foarte amare. Uita-te cu atentie la culoare ( evita-le pe cele verzi) si la cat de proaspete par frunzele. Daca sunt vestejite, nu le cumpara. Cei mai mari producatori si exportatori de andive sunt belgienii si olandezii. Francezii le folosesc foarte mult in gastronomia lor, iar italienii asezoneaza anumite feluri de pizza cu frunzele ei amarui.
Din andive se pot pregati salate cu dressing de maioneza light sau iaurt, cu branzeturi fine, sunca, creveti sau nuci, supe crema delicioase, gratenuri care mai de care mai interesante. In plus, le poti umple in fel si chip, cu legume, branzeturi sau carne, si le poti baga apoi la cuptor. Supa-crema de andive poate face parte chiar si din meniul bebelusilor cand acestia incep diversificarea, pentru ca aceasta leguma este foarte bogata in vitamine si minerale. Andiva contine vitaminele A, B1, B2, saruri minerale calciu, potasiu, sodiu, fosfor, mangan, magneziu.
Pe langa folosirea lui in alimentatie, andivele pot fi folosite si in mod terapeutic. Proprietatile terapeutice ale andivelor se datoreaza tocmai gustului lor amarui, tonic, de stimulare a poftei de mancare si a secretiilor gastrice.
Are bune efecte in atonii biliare, regland tonusul musculaturii vezicii biliare, datorita efectului coleretic remarcabil.
Avand bune proprietati depurative (chiar usor laxative), andiva e un bun adjuvant in obezitate, aterioscleroza, precum si in alimentatia cardiacilor si a celor bolnavi de rinichi ce prezinta edeme ( pe principiul ca andiva aduce un aport mai mare de potasiu in dauna sodiului). Andivele sunt un bun vitaminizant si in alimentatia convalescentilor, gravidelor si persoanelor mai in varsta.
Avand un continut foarte scazut in glucide, andivele sunt recomandate diabeticilor. Andivele sunt mai putin recomandate in stare cruda in cazul persoanelor cu ulcer gastroduodenal si gastrite hiperacide.
Andivele sunt legume ciudate, specifice perioadei de iarna-primavara, fiind obtinute prin intrarea in vegetatie fortata a radacinilor de cicoare. Cicoarea era cultivata si apreciata in multe preparate, mai ales in salate, inca din vremuri vechi, de catre egipteni si romani, fiind pomenita in scrierile lui Pliniu cel Batran si Dioscoride. In epoca medievala, din radacina de cicoare uscata si macinata se prepara o bautura asemanatoare cafelei. Tehnica moderna de obtinere din cicoarea spontana si de cultivare a andivelor a fost descoperita accidental in sec. al XIX-lea, de catre un cultivator belgian. Pentru a obtine andive de salata, se taie frunzele plantei, care pot sa fie crestate sau alungite, iar radacinile cu tulpini se pastreaza in locuri intunecate. Din aceste tulpini tinute la intuneric apar noi frunze care din cauza lipsei de lumina nu mai sunt foarte amare si au culoarea galbuie, albicioasa. Aceste frunze cresc adunate in mici “capatani” alungite, care se mai numesc si “papusi” de andive. In tara noastra andive se cultiva cu succes, de multi ani, in localitatea Gheraiesti, judetul Neamt.

Caju

Caju-ul este un pom fructifer tropical, originar din Amazonia, facand parte din aceeasi familie cu fisticul si mango.
In secolul al XVI-lea, portughezii l-au introdus in India, iar astazi, India si Africa orientala sunt cei mai mari producatori.
Este inedit datorita celor doua tipuri de fructe pe care le ofera: un fruct proaspat, denumit “mar de caju” si unul uscat denumit “aluna de caju”. Caju-ul proaspat este de fapt un fruct fals, creat prin hipertrofierea pedunculului floral, care ajunge la marimea unei pere mici. Are suprafata lucioasa si fragila, de culoare de la galben la rosu aprins, iar pulpa este fibroasa. Fructul adevarat este cel uscat, care creste la baza caju-ului proaspat; este asemanator migdalei sau alunei, fiind acoperit cu o coaja dura, care inchide o samanta uleioasa, comestibila.
Fructul proaspat are un gust proaspat acrisor si se consuma numai in tarile de origine, intre noiembrie si ianuarie, fiind imposibil de exportat din cauza perisabilitatii. Brazilienii extrag din pulpa lui un suc care se bea dupa ce a fost lasat sa fermenteze.
Transformarea caju-ului intr-un fruct uscat comestibil nu este intocmai o operatiune usoara, astfel justificandu-se si pretul acestuia pe pietele europene, mai ales ca doar 10% dintre fructe ajung in cele din urma la forma comerciala. Samanta de caju contine un ulei iritant, care trebuie eliminat inainte de extragerea fructului din coaja, pentru a evita contaminarea acestuia. Ulterior fructele se prajesc si se curata de coaja, operatiune efectuata manual, apoi se oparesc pentru a facilita indepartarea peliculei inchise la culoare care la acopera.
Caju-ul rancezeste rapid, de aceea este recomandat sa fie conservat in vid, fara a fi lasat timp indelungat in contact cu aerul.
Planta in sine cunoaste si alte utilizari, in afara de cele alimentare: din coaja se obtine o vopsea, din fruct se obtine alcool si otet, iar prin presare la rece, un ulei foarte apreciat.
Arborele de caju devine materie prima pentru obtinerea cauciucului si a unui lichid folosit ca baza pentru vopseluri. Sucul, de culoare tuciurie, rasinos si caustic, se foloseste in medicina, avand proprietati antibacteriene. Valoarea arborelui de caju se datoreaza si lemnului sau pretios sau uleiului extras, folosit in industria auto, ca agent anticoroziv, adeziv sau hidroizolator.
Consumul in stare naturala, prajit sau sarat, caju-ul este un aliment apreciat in bucataria orientala, un fel de mancare traditional fiind puiul cu caju din bucataria chinezeasca si thailandeza, dar si un ingredient de baza al unor branzeturi vegetariene. In Malaezia, frunzele arborelui de caju sunt consumate crude, in salate, sau intr-un preparat traditional, in amestec cu pasta de creveti.
In unele parti ale lumii, din coaja arborelui se prepara ceaiuri antidiuretice, din pudra de seminte se extrage antivenin, iar uleiul este utilizat in tratarea afectiunilor dermatologice.

Curmalele

Curmalele se cultiva de mai bine de 4000 de ani in regiunea Mesopotamiei, intre Tibru si Eufrat, unde curmalul era considerat arbore sacru. Abia in Evul Mediu au inceput sa se raspandeasca, arabii fiind cei care le-au adus in zonele calde din sud-estul Peninsulei Iberice, iar prin intermediul conchistadorilor spanioli au ajuns in America.
Curmalul, considerat prima planta cultivata de umanitate, incepe sa rodeasca abia in al optulea an de viata, ajungand la maturitate abia la 30 de ani. Inca din Antichitate, se credea ca inmultirea se poate realiza apropiind florile plantei feminine de inflorescentele plantei masculine.
Energie si sanatate
Curmala este formata din pulpa carnoasa si foarte dulce, in proportie de 66% glucoza si zahar, care inchide in mijloc un sambure lemnos.
Se numara printre fructele cele mai bogate in minerale, furnizand potasiu, sodiu, fier, magneziu, fosfor, calciu, precum si cupru, seleniu, zinc si mangan. Dintre vitamine, in cantitati mari se gasesc B-urile, mai ales B1, B2, si B6, dar si vitamina A. Din fructe se obtine miere, iar prin fermentarea curmalelor, bauturi alcoolice, de exemplu arrak-ul.
Un medic arab din Antichitate atribuia curmalelor proprietatea de a-i face mai sprinteni si mai puternici pe nomazi, care se hraneau cu aceste fructe in timpul traversarii desertului.
Consumul de curmale este indicat in cazuri in care organismul are nevoie de energie imediata, de exemplu dupa practicarea unui sport, in timpul cresterii, in perioada sarcinii sau in cazuri de efort fizic sau psihic intens. Este benefic si in cazul carentelor de minerale si vitamine, dar si in anemii, datorita prezentei vitaminelor A si B. Curmala functioneaza ca un scut contra radicalilor liberi si imbatranirii celulelor, prevenind aparitia tumorilor, mai ales prin continutul de magneziu. Este de ajutor de asemenea in cazuri in cazuri de oboseala si slabiciune fizica, in boli ale aparatului urinal, combate decalcifierea osoasa si inflamatiile aparatului respirator. Conform traditiei, curmalele pot avea un efect terapeutic in cazul inflamatiilor cailor respiratorii, facilitand expectoratia: se fierb 100 g de fructe in 1/2 litru de lapte si se adauga o lingura de miere.
O planta simbolica
Curmalul este o planta plina de semnificatii simbolice: pentru egipteni simboliza fertilitatea, iar pentru greci triumful, norocul si prosperitatea.
Pentru latini simboliza onoarea si victoria, deoarece planta nu se apleca nici macar sub greutatea fructelor sale, incercand dimpotriva sa se inalte tot mai sus.
In traditia crestina, frunzele curmalului erau un simbol al pacii, amintind de intrarea lui Iisus in Ierusalim.
Romanii obisnuiau sa daruiasca o ramura de curmal celor mai buni actori si gladiatori.

Fisticul

Originile fisticului se pierd in negura timpurilor, in Asia Mica, zona delimitata de Siria, Palestina si Turkmenistan. In timpul domniei reginei Saba, fisticul era un aliment rezervat familiei regale si elitelor.
Este amintit si in Biblie episodul in care Iacob a trimis in semn de omagiu pentru faraon diverse fructe, printre care si fistic. Asirienii, grecii si persii il recunosteau drept medicament natural.
Cultivarea fisticului s-a extins in Asia occidentala, unde a fost descoperit de Alexandru cel Mare, in sec.III i.Hr., apoi a fost adus la Roma si in Spania, in sec.I si mult mai tarziu in China, Rusia caucaziana si Statele Unite.
Iranul, producator mondial
Cel mai mare producator de fistic este Iranul, a carui productie anuala de peste 200000 de tone acopera 54% din intreaga productie mondiala, Europa occidentala fiind principala piata de desfacere.
Fisticului nu ii priesc primaverile cu temperaturi scazute, in schimb tolereaza foarte bine seceta. Se culege in septembrie, de regula manual, intr-o maniera asemanatoare culesului de masline. Dupa cules, fisticul trebuie curatat de coji si pus la uscat la soare, pentru cateva zile. Fisticul se consuma in stare naturala sau sarat, cu pielita sau fara, dar si sub forma de pasta de fistic, obtinuta pe cale industriala si utilizata in cofetarie sau la prepararea inghetatei, foarte apreciata pentru gustul ei inedit.
Un aliment satios si sanatos
Avand o valoare energetica mare, fisticul este recomandat in alimentatia copiilor si sportivilor, fiind totodata o sursa optima de substante nutritive precum proteine, vitamine si saruri minerale, indispensabile pentru sanatatea organismului. Datorita continutului scazut de grasimi saturate, reprezinta o gustare ideala pentru o dieta sanatoasa si poate contribui la reducerea colesterolului. Beneficiile provin din continutul de potasiu, fosfor, calciu si aminoacizi esentiali. Ca toate fructele uscate uleioase, fisticul are multe calorii, aproximativ 600 kilocalorii pe 100 g, dar poate fi consumat si in diete hipocalorice, deoarece are un grad de satietate ridicat.
Ca si in cazul altor alimente specifice zonei mediteraneene, precum portocalele, migdalele, vinul, uleiul de masline, studiile din ultimile decenii au demonstrat ca fisticul are proprietati cosmetice, datorate prezentei biofenolilor, care ii confera valente antioxidante. Asadar fisticul este capabil sa lupte impotriva radicalilor liberi, care pot contribui la aparitia bolilor cardiovasculare si neurodegenerative si la alterarea starii de sanatate. Prezenta substantelor cu activitate fitoestrogenica in fistic, precum si in alimente pe baza de soia, atribuie consumului acestora un important rol in prevenirea anumitor boli cauzate de variatiile hormonale, de exemplu simptomele suparatoare ale menopauzei.
Resveratrolul, un antioxidant prezent in fistic si in vinul rosu, previne grave afectiuni tumorale, iar un studiu recent demonstreaza importanta consumului de fistic pentru controlarea nivelului lipidic, aceste fructe uscate determinand diminuarea colesterolului "rau" si cresterea nivelului de colesterol "bun" din sange.

Migdalele

Migdalele erau cunoscute inca din Epoca Pietrei si se presupune ca au inceput sa fie cultivate incepand din Epoca Bronzului, devenind primul fruct din Antichitate.
Migdalele sunt originare din Asia Mica, de unde s-au raspandit in toate tarile din bazinul Mediteranei.
Exploratorii din Antichitate consumau migdale in calatoriile lor pe Drumul Matasii, ce lega Asia de zona Mediteranei, in special Spania si Italia, astfel incat planta a fost aclimatizata in scurt timp si in Europa.
Romanii din acea perioada le considerau un remediu contra betiei. Carol cel Mare a contribuit la raspandirea migdalelor, despre care spunea ca sunt un aliment complet, cu proprietati stimulante si vindecatoare.
In Evul Mediu devin unele dintre ingredientele cele mai folosite in bucataria de la curte, intrebuintate pentru prepararea unor mancaruri afrodiaziace, acest obicei existand si in traditia araba. Mentionate in istorie din cele mai vechi timpuri, migdalele erau ingredientul cel mai de pret in painea faraonilor egipteni.
Un asemenea succes se datoreaza proprietatilor nutritive ale acestor fructe, care contin o cantitate de proteine de doua ori mai mare decat carnea de vitel, fiind considerate fructele prosperitatii si fecunditatii, de aici si obiceiul recent de a oferi migdale drept marturii de nunta.
Fructele uscate foarte hranitoare, cu o valoare energetica mare si un continut bogat in minerale, migdalele au rol remineralizant si antiseptic intestinal. Sunt extrem de utile in timpul sarcinii si alaptarii, in caz de astenie sau afectiuni ale sistemului nervos, pentru sportivi sau in perioada de crestere.
Exista doua varietati: migdale dulci si migdale amare. Acestea din urma se folosesc in cantitati mici in patiserie si cofetarie si nu se consuma in stare proaspata deoarece contin o substanta toxica, acidul prusic, care devine inactiva prin coacere. Migdalele proaspete se gasesc numai primavara, iar cele uscate tot timpul anului.
Sursa de grasimi benefice
Migdalele sunt o sursa optima de grasimi bune, mai bine de 83% dintre calorii provenind din acesti nutrienti, cele mai multe fiind mononesaturate, benefice pentru aparatul cardiovascular, chiar daca aportul de grasimi esentiale nu este semnificativ,spre deosebire de alte fructe uscate, de exemplu nucile.
Acest lucru lucru este confirmat si de un recent studiu, care a demonstrat ca un consum regulat de migdale scade nivelul de colesterol si trigliceride din sange, beneficiu de care se pot bucura numai cei care nu sunt supraponderali, mai vulnerabili de altfel si in fata bolilor cardiovasculare.
Prin continutul bogat in vitamina E cu rol antioxidant si saruri minerale, consumul de migdale mentine starea de sanatate a organismului, reducand totodata si nivelul de colesterol.
Pentru a obtine efectul dorit asupra sanatatii, este suficient sa consumam 40-50 g zilnic.
Beneficii probiotice
Migdalele sunt o importanta sursa de magneziu si vitamina E, fiind totodata fructele uscate cu cel mai ridicat continut de fibre (12%), cunoscute pentru rolul esential pentru imbunatatirea digestiei.
Migdalele favorizeaza digestia deoarece cresc nivelul bacteriilor benefice din aparatul digestiv, aparandu-ne sistemul imunitar de bacteriile periculoase. Se recomanda ca migdalele sa fie taiate cat mai fin si sa se mestece bine inainte de a fi inghitite.
Studiile au demonstrat ca grasimile continute de migdale sunt folosite de bacteriile benefice prezente in mod natural in intestinul nostru, ajutand la dezvoltarea acestora.
De aceea se spune ca migdalele au un potential probiotic, fiind de ajutor in balonari, diaree, constipatie sau colon iritabil.
Cu cat in intestinul nostru se afla mai multe bacterii benefice, cu atat suntem mai protejati de bacteriile periculoase, existand o mai mica posibilitate de a ne imbolnavi.
Uz cosmetic
Uleiul de migdale se obtine prin presarea sau stoarcerea semintelor de migdale dulci si se foloseste mai ales in cosmetica, unde este apreciat pentru proprietetile emoliente, hranitoare si relaxante. Se absoarbe cu usurinta in piele, fiind bogat in vitaminele E, B si minerale. I se recunosc urmatoarele proprietati:
-combate imbatranirea pielii
-este eficient contra vergeturilor aparute in timpul sarcinii
-este ideal in tratarea pielii uscate
-atenueaza pruritul in rubeola, varicela sau eczeme
-vindeca pielea afectata de arsuri sau crapaturi
-amelioreaza durerile de urechi
-regenereaza firele de par despicate la varfuri si lipsite de stralucire
-se foloseste pentru masaj, in amestec cu alte uleiuri esentiale, in concentratie de la 0,5-3%
Stiati ca...
...din migdale se prepara o bautura energizanta: lapte de migdale, reteta testata initial in manastiri? Acest lapte era un ingredient de baza in gastronomia aristrocratica, fiind folosit la prepararea ciorbelor, sosurior sau a deserturilor.
...folosit ca aliment, uleiul de migdale are proprietati laxative, dovedindu-si utilitatea in combaterea constipatiei?
...avand aproximativ 600 kilocalorii la 100g de miez, ca toate alimentele care contin cantitati mari de lipide, migdalele trebuie consumate cu precautie, tinand cond de cantitatea permisa, de dieta urmata sau de afectiunile de care suferim?
...medicina ayurvedica recomanda consumul de migdale pentru sanatatea sistemului nervos?

Nuca

Numele familiei Juglandaceae regia, careia ii apartine si nuca, provine din sintagma latineasca "Jovis glans", ceea ce se poate traduce drept "ginda lui Isus", la romani nucul fiind considerat un copac consacrat regelui tuturor zeilor.
Termenul "regia" inseamna "regesc" si face trimitere la faptul ca nucul a fost raspandit in Occident de catre regii Persiei.
Nuca este originara din Asia centrala si sud-occidentala, din regiunile cu o clima temperat-calda a Asiei Mici, raspandindu-se ulterior in restul Asiei si in America central-meridionala.
In Evul Mediu, nuca era recunoscuta pentru virtutile ei in vindecarea bolilor mintale, forma de creier a acestui fruct aducandu-i acest renume. In decursul timpului, s-a constatat ca nuca este benefica nu doar pentru ameliorarea bolilor mintale, ci si in deficientele de memorie, convalescenta sau in perioadele cu efort intelectual mare. Nucile verzi sunt considerate simbolul vietii si al fecunditatii.
Nucile, fructe cu un aport energetic demn de luat in seama, bogate in fier, calciu, magneziu, potasiu, fluor, cupru, zinc si fosfor, au fost intrebuintate din timpuri stravechi pentru proprietatile lor benefice.
Astazi, sunt recomandate de majoritatea specialistilor pentru combaterea stresului, oboselii, dar si pentru a preveni diverse boli, gratie numeroaselor proprietati.
In plus, la fel ca si alte fructe uscate, nucile sunt o sursa de energie si calorii, in buna parte datorita continutului sarac in apa si bogat in grasimi, iar fibrele le indica in boli gastrointestinale.
Proprietatile nucilor:
• antiinflamatorie
• diuretica
• hipoglocemianta
• astringenta
• digestiva
• antiseptica
• cicatrizanta
Nucile, prietenele inimii
Una dintre cele mai importante proprietati ala nucilor este aceea de a avea un continut optim de acizi grasi Omega 3, in special de acid linoleic. Acizii grasi nu doar ca nu sunt daunatori sanatatii noastre, ba chiar cei polinesaturati sunt foarte sanatosi.
Pe langa acizii Omega 3, nucile sunt bogate in acizi grasi Omega 6, de aceea sunt un aliment recomandat in lupta contra colesterolului rau (LDL). Ele contin si un aminoacid polar numit arginina, de o mare importanta pentru evitarea bolilor cardiovasculare.
Nucile sunt fructe foarte bogate in proteine (circa 15% la o portie de 100 g) si vitamine, printre care vitaminele B1, B2, B6 si E, de o importanta fundamentala in prevenirea imbatranirii si a bolilor cardiovasculare.
Datorita nivelului ridicat de acid alfa-linoleic, un acid gras Omega 3 de origine vegetala, nucile au efecte contra aterosclerozei.
VitaminaE aduce importante beneficii organismului, fiind inzestrata cu actiune antioxidanta, capabila sa controleze efectele nefavorabile ale temutilor radicali liberi. Acidul folic controleaza concentratia in sange a unuia dintre factorii de risc coronarieni, si anume homocisteina.
Cupru si zinc
Datorita continutului bogat in cupru, nucile sunt indicate persoanelor cu anemie, suferinzilor de reumatism si artroze, in stari precanceroase si tuberculoza, in special tuberculoza de origine osoasa si in anumite boli ale aparatului genital.
Continutul bogat in zinc recomanda consumul de nuci in tratamentul asteniei, intarzierilor de crestere, tulburarilor sistemului nervos, afectiunilor pielii, psoriazisului si impotentei.
Nuca este de un real folos si in disfunctiile glandelor endocrine, tulburarile hipofizei si insuficienta suprarenala, tulburarile de ciclu menstrual si cele cauzate de menopauza.
Nucile:sanatate si in sport
Pentru cei care desfasoara activitati sportive, nucile sunt alimente de baza, avand rol de "carburant", esential pentru efortul fizic.
In plus, arginina din nuci este utila pentru dilatatrea vaselor de sange, transportand sangele bogat in substante energetice si oxigen la muschi si imbunatatind prestatia fizica.
Desi au un continut caloric ridicat: 650kilocalorii la 100 de grame, consumate in mod rational, pot fi o adevarata sursa de sanatate si prevenire a afectiunilor.
Uz cosmetic
Prin macerarea cojilor de nuci se obtine un pretios ulei, folosit in industria cosmetica si de sapunuri. In coaja se gasesc mari cantitati de juglone, care au efecte antiseptice si cheratina, care favorizeaza rainoirea celulelor pielii.
Maceratul din nuci poate fi utilizat ca autobronzant, fiind capabil sa stimuleze producerea de melanina.
Acizii grasi nesaturati si vitaminele functioneaza ca un filtru natural de gradul 2-3, aparand organismul de actiunea raufacatoare a razelor solare.
Decoctul de frunze de nuc se foloseste pentru inchiderea la culoare a parului, in urma folosirii firele de par dobandind reflexe aramii.
In fitoterapie
Nucile sunt recunoscute pentru proprietatile lor antiseptice, cicatrizante, amar-tonice, digestive, decongestionante si astringente intestinale, fiind benefice in tratamentul dizenteriei si diareei. Bune rezultate se obtin in combaterea parazitozelor intestinale cauzate de tenie.
Au fost utilizate cu optime rezultate si pentru tratarea inflamatiilor ganglionilor limfatici provocate de tuberculoza. Sunt utile si in afectiuni dermatologice: dermatoze, eczeme, degeraturi, inflamatii oculare, in diverse boli din sfera genitala, de exemplu leucoreea.
Favorizeaza diureza, stimuleaza functia pancreatica si hepatica. Extractul din frunze de nuc era utilizat in trecut si in tratamentul diabetului, nucile avand o actiune hipoglicemianta.
Un studiu recent releva faptul ca un consum zilnic moderat de nuci aduce beneficii pacientilor diagnosticati cu diabet de tip II, mentinand sub control nivelul insulinei.
Cura cu nuci poate fi urmata in fiecare toamna, ca adjuvant in tulburari de stomac si intestine: ulcere, dispepsii, iritatii ale colonului, diaree, constipatie, desi uneori, in cantitati mari, consumul de nuci poate avea efecte adverse, precum aftele bucale sau crizele hepatice.